Eveniment astrologic…Uranus in Taur , pana in 2026

Planeta Uranus se afla in zodia Taur, incepand cu 2018, mai exact din 15 mai 2018, după ce, vreme de aproximativ 8 ani, a traversat semnul de Foc al Berbecului. Uranus este o planetă lentă, care induce modificări la nivelul conștiinței colective, simbolizând libertatea de exprimare, nonconformismul, noul, reforma, eliminarea vechilor tipare,schimbările bruște, haosul, instabilitatea sau revolta. Reprezintă tot ceea ce este extravagant, bizar și diferit. Iar , Taurul este un semn fix, de Pământ,asociat cu tradiția, cu materialismul, confortul, senzualitatea, artele și finanțele.Aceasta întrepătrundere de energii imprevizibile și bulversante care dărâmă bariere și tradiții , datorita energiei semnului pragmatic și solid al Taurului care opune rezistență la schimbare. Rezultatul nu poate conduce decât spre provocări, crize,lupte și bulversări la nivel economic și financiar ce vor conduce, într-un final, spre inovații și concepte noi privind gestionarea resurselor, spre transformări ale modului în care ne raportăm la proprietăți, posesiuni sau relații. Mediul nostru fizic precum și structurile sociale vor prelua forme noi sau vor tinde spre abordări care în trecut păreau ciudate. Pot aparea noi curente în modă, în artă, în muzică, pictură, arhitectură. Taurul semnifică legătura noastră cu lumea materială, cu natura și cu toate resursele de care avem nevoie ca să supraviețuim fizic: hrană,îmbrăcăminte, locuință, pământ,unelte, bani etc. Energia uraniană care va domina acest semn pentru aproximativ 8 ani de acum încolo ne va scoate din zona de confort, ne va provoca să găsim soluții alternative pentru a gestiona resursele proprii și ne va determina să abordăm noi stiluri de viață, mai ales privind nutriția,vestimentația și relația cu mediul natural. La nivel global, se pot anticipa proteste și mișcări colective provocate de lipsa resurselor sau de revolta împotriva poluării și distrugerii mediului. Influența uraniană poate produce catastrofe ecologice grave, cutremure majore, inundații, secetă și alte evenimente care ne pot lua prin surprindere și care pot afecta echilibrul global. Consecințele unor astfel de evenimente vor provoca schimbarea politicilor legate de mediu, agricultură, alimentație, comerț și fiscalitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Translate »